Mi-l doream mult! Atat de mult, incat devenise insuportabil. Fiecare secunda care trecea era un chin. Un chin placut, insa...Nu puteam sa ma gandesc decat la senzatia de a-l avea. Inchideam ochii si il simteam cum imi patrunde lumea, usor, ca un fior care ma valsa desculta. Fara el, auzeam mult prea tare decorul imperativ al noptilor inregimentate obraznic intr-un rol nemeritat de zi. Puteam fara vreun efort special sa ii ghicesc umbra promisei prezente si numai ea singura ma facea abia sa mai pot respira. Stiam ca pot sa il am oricand si asta ma facea sa il vreau si mai mult, dar ma indemna sa imi si aman colapsul in placere...Imi maream placerea, amanad-o. Imi implineam dorinta, savurand drumul pana la consumare. Transformam scena in care era sa fie al meu, intr-un festival de senzatii si scantei de stari, asta in timp ce, in fapt, stateam functionareste la birou si imi executam cuminte, Doamne cat de cuminte, atributiile profesionale. Cele mai salbatice momente care au existat vreodata, pe lume, locuiau in spatele privirii mele care mima perfect realitatea. Cand am simtit ca nu mai pot, ca era destula, suficienta asteptare acumulata, ca provizia cu nerabdare dadea usor pe afara, m-am ridicat brusc si am iesit. Am pornit inspre el, pentru ca niciodata nu imi e teama sa fac eu drumul...Simteam, proiectam in detaliu, cum la finalul pasilor mei imi voi gasi, regasi, pierzania, un rece dulce, un amar fierbinte. Muzica de pe sub piele, fredonata mai mult ghicit, pentru ca adevaratul cantec avea sa ma supuna cu totul, doar peste cativa pasi. Dar niste pasi prin ceata, pentru ca intre mine si el, intotdeauna se unduia corpul placut, recunosc, al cetii... Amandoi treceam prin ea inainte sa fim in noi, un fel de adulter consimtit. Drumul ajunsese pe sfarsite si il aveam acum in privire, il tineam stras in ochi, de teama ca vreun clipit sa nu imi reverse prea repede tensiunea, asteptarea si tot ce reusesem sa culeg cu atata gija din mine. L-am atins mai intai usor, cu respiratia sacadata apoi l-am lua cu totul, agresiv, i-am atasat castile urechilor mele dornice si am apasat...apasat...pe butonul fermecat - PLAY. Mp3 playerul meu...locul din care imi canta Barry White si Vonda Shepard, de fiecare data cand vreau sa demsionez din sunetul ascutit, sec, obositor si inutil al decorului....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu