Imi traiesc fiecare an, asa cum imi vine, dar si cum ii vine si lui sa ma traiasca. Dar nu prea am exact constiinta faptului ca el tot trece...pana intr-un anumit moment. Deci ma trezesc in zeci de dimineti, dar una dintre ele e mai speciala decat toate celelalte la un loc! E dimineata in care dau drumul la televizor si...il vad! Neschimbat. Anuntand finalul anului. Acoperint de fiecare data, cu jupuiala de pe cateva oi, in fiecare an mai multe...E el! Cu firele de par balai, cu chitara...colinda...toate televiziunile, radiourile, afisele, aproape si ziarele, frigiderele, fast food-urile. Nu stiu, colinda tot!! Cand se intampla dimineata asta speciala, inteleg, cu adevarat, ca a mai trecut un an si incep sa meditez la cum a fost, cum sunt eu dupa inca un an...Si toate datorita lui. Acest vestitor al finalului de an. Ghiocelul hibernal. Oare exista si in timpul anului? Eu mi-l imaginez inchis intr-un cocon tot anul! Si cand vine iarna, simte si paraseste coconul. Primu simte cand vine iarna. O cunoaste! Simte chemarea televizorului, a miilor de spectacole, de emisiuni in care sa se ofere ofranda publicului extaziat de atata talent, stare artistica si shuba de oaie...Deci, ascultati-ma! Sunt sigura pe ce spun aici! De fapt nu el apare cand vine iarna, ci iarna insasi vine numai la chemarea lui!!! In fapt, am ramane fara iarna, NU din cauza incalzirii globale, ci daca Stefan Hrusca ar inceta sa ne mai colinde de sfintele sarbatori hibernale!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu