Bla, cu talent disel

Oare cum se simte masina cand nu are ulei de motor? Da cand nu are combustibil? Da cand i se arde vreo siguranta? Da cand o dai in gropi? Da cand are pana? Da cand e murdara rau? Incerc sa asociez senzatia mea de somn cu ceva din lumea de tabla cu motor. De ce am ajuns la comparatii de astea? DE SOMNNNN!!!! Masina citeste stiri la 5 dimineata, in timp ce eu imi forjez motorul prin gropi...

Despre shofat - shtirista sau tirista?

EU = SOFER!! O spun din toata inima! Iubesc sofatul! Iubesc masinile! Uneori, mai mult decat pe oameni...in sensul in care prefer de multe ori sa ma plimb aiurea cu masina, sa cutreier drumuri impersonale, decat sa stau de vorba cu un prieten. Imi place tot ceea ce presupune condusul unei masini- responsabilitate, atentie, curaj ( pe alocuri tupeu), viteza cu care trebuie sa iei decizii...E totul pe placul meu, eu, omul care abia are rabdare sa respire...Masina imi ofera liniste, agitatie, viata, relaxare...toate la un loc, intr-un pachet pe care nu il pot refuza niciodata. E forma mea de evadare din orice. In sine, masina e o chestie misto prin faptul ca iti ofera intimitate, in orice loc, indiferent de cat de strain iti e...Am mers acum cateva saptamani cu metroul si ma simteam parca as fi in fundul gol. Adica eram langa zeci de necunoscuti, fara protectia tablei cu motor. Prin spatiul meu intim, se plimbau in voie diversi, fara ca eu sa am macar posibiliatea de a inchide geamurile, de a bloca usile...sau de a da drumul la stergatoare, atunci cand vreo tanti isi freaca fundu mare de mine...

De undeva de sus

Etajul 16. Da! Stau la etajul 16, pentru ca imi place inaltimea. Vreau sa ma trezesc intr-o dimineata si sa ma arunc de pe balcon cu parapanta, undeva intre mult iubitul dus si cafea ...Dar, pana atunci, ma bucur de priveliste. Incredibil de frumos, mi se ofera cate un cer si un soare in fiecare zi, plus juma de Bucuresti (care by the way pare nepopulat de la inaltimea aia, imaginati-va satisfactia...). Astazi a fost cer frumos. Si ieri. Alaltaieri nu mai stiu, pentru ca nu aveam chef de cer. Etajul 16. Cel mai frumos e cand nu functioneaza lifturile. Cele trei. Legatura mea cu lumea reala, cu ...ipostaza de individ responsabil, cu picioarele pe pamant! In seara asta NU au functionat si mi-am folosit picioarele pentru realitatea scarilor. 16 etaje. O caruta de usi. O gasca de vieti dincolo de usi. In fiecare apartament cate o realitate, cu ceruri si sori, straine mie, totusi. O serie de drumuri pe care nu le voi cunoaste niciodata. Desi...simteam ca in timp ce coboram scarile alea nenorocite si nenumarate, era ca si cum as fi trecut printr-un rezumat al propriei vieti si ca as fi avut libertatea sa intru in oricare dintre cele multe apartamente. Numai ca niciunul nu mi se parea potrivit si continuam coborarea....In tot acest timp, apartamentul meu ramasese gol. La etajul 8 cineva asculta Riders of the stroooormmm, tam, tam...Am ajuns in strada, unde era frig si luna rece. In masina, mai precis chiar in radio, ma astepta Gun's cu o primire patetica...Don't cry tonight!

Am primit o floare

Am primit o floare acum cam o luna. O orhidee. Adica planta intreaga, cu tot tacamul…prin asta intelegandu-se radacina plus ghiveci…Planta de aia de crescut, udat, adica o chestie vie, fata de care trebuie sa fii responsabil. Cand mi-a fost inmanata, fatza mi-a intrat in modulul potrivit momentului- vai, ce frumos, multumesc, minunat….bala, bla. In spatele figurii atat de compatibile contextual se desfasura o adevarata scena de thriller…Imi aminteam de ultima mea victima. O floricica mica, albastra, vioaie, prietenoasa si cu potential de a fi vie pentru ceva vreme. Imaginea ei, in ziua in care mi-a fost inmanata imi zvacnea obsesiv, in spatele privirii corecte de om recunoscator, adica mai mult de femeie impresionata, ca florile sunt pe placul genului, e un stiut etern. Floarea albastra, aproape eminescian albastra, incepea sa se reverse, mi se exteriorizase si il ingurgita in tihna pe cel care n-avea habar de thrilleru meu si vedea in fapt o domnitza cu un suras dulce si ochi de caprioara. Ca o paranteza, e cam trist sa il crezi innocent pe cel din fata ta, spun asta in cunostinta de cauza…mea. Revenim la floarea albastra care a ajuns asadar la mine in casa, chiar in dormitor. In dormitor, poate chiar pentru ca asa speram sa nu uit de viata ei, sa ma implic, sa dezvolt o relatie serioasa, durabila, cu toate ca ma rodea gandul ca o relatie inceputa in dormitor nu prea poate sfarsi decat ca un fel de sex pasager. Si chiar asa a fost. Floarea albastra a fost un one night stand. Mi-a placut o noapte compania ei. Imi parea motivanta, incitanta prin noutatea ei. O aventura, pe care a doua zi deja era sa o consider prea complicata ca sa merite. In fond nu exista compatibilitate si nici o pasiune initiala, vreun story anume care sa ma fi ajutat sa o transform in obsesie. Tot paranteza, e placut sa traiesti pe baza de obsesie. Suna ciudat, poate, dar o sa dezvolt candva, adica altcandva. Deci floarea albastra mi-a parut inca de a doua zi dimineata, o prezenta pe care nu o puteam accepta. Sigur, noaptea petrecuta impreuna a fost impecabila! Super misto! Da nu ma vedeam privind-o in petale in fiecare zi. Si parca si ea era constienta ca nu o sa mearga…Ca nu e potrivita pentru mine. Incompatibilitate. Da, sigur nu de dormitor. Asa ca mi-am pus in gand, pervers, sa o ucid chiar in dormitor. Am pus langa ea un pahar cu apa. Si nu am udat-o niciodata. In schimb, ma uitam in fiecare zi la ea, sa vad cum se usuca. Ma soca intr-un fel rezistenta ei. A murit greu. Am sters urmele prezentei ei in dormitor, a ramas insa intacta undeva in mintea mea, capabila inca sa imi mai haleasca interlocutorii, pe neasteptate asa…Mai ales daca interlocutorii imi ofera flori. Nu am putut sa refuz orhideea. Asta era altfel. Parca mai hotarata. Si mov. Deci clar nu eminesciana…NU a mai ajuns direct in dormitorul meu. Am hotarat sa pastrez o relatie mai casta. Bineinteles ca ma gandeam tot sa o ucid, dar parca nu simteam ca pot sa ii ofer o noapte in dormitor. Am pus-o in bucatarie. Inedit. Aproape de sursa de apa…Chiuveta…Fantana urbana. Aceesi tactica. NU am udat-o saptamani in sir. Numai ca florile ei mov au ramas la fel de vii…Ma uitam socata, din ce in ce mai socata la ea, cum nu se usuca. Parea chiar multumita, adica, un fel de sfidare pana la urma. TUPEU! Traia in ciuda mea, care nici macar nu i-am lasat placerea unei nopti in dormitor. Nu a murit nici acum. E si mai frumoasa. M-am enervat. Mi-a castigat resprectul. Am inceput sa o ud.

Cum ar fi, daca ar fi? Si alte derivate...

Care e faza? Cum se traieste si mai ales cand? Si ce presupnune asta? Zilele in care nu am nimic de facut, adica in care nu am chef sa fac nimic, se pun si alea? Sau sunt paranteze in a vietui? Si daca am mai multe paranteze de astea, inseamna ca …ma prelungesc in a vieti? Adica las pe mai tarziu? Pun deoparte? Sau ratez? Omit sa…vietuiesc si ma pun pe mine insami in paranteza, adica ma suspend din demersul imperativ…pentru care am si semnat de primire…adica demersul de a…vietui? Sau exista viata in paranteza?