Ce scrie omu cand se uita la filme....

Un film bun e ca o alternativa la propria viata. Sunt povesti cu parti din tine. Sunt calatorii…asa cum e totul…O calatorie, o serie de drumuri incurcate, mai grele mai usoare. Drumurile noastre. Suntem intr-o continua trecere…Prin vietile altora, prin viata noastra. Conteaza ce ramane din toate aceste calatorii. Oameni pe care nu ii vom uita niciodata, locuri, trairi…Ciresii din gradina scolii de langa casa bunicilor, un cires amar, unul dulce, o vacanta de vara in care citeam Magicianul, pe casa, la soare, cum ascultam Radio Romania Tineret la un difuzor improvizat, in pat, pana dimineata, cu teama sa nu ma prinda bunicii ca nu dorm, bunicul meu…cat de mult l-am iubit, o padure frumoasa in care nu mai aveam nevoie de nimic, pentru ca gasisem deja totul, o autostrada mediteraneana pe care spuneam DA! si nu puteam fi mai fericita , o noapte in care stateam in masina decapotata si ma ningea si nu mai era nimic, un drum lung pana in port la Braila, imbratisarea, sarutul si ochii aia atat de frumosi, o rochie verde…Calatorii si un fel de daruri pe care le pastrez pentru totdeauna.
__________________________________________________

Viata e o calatorie!
Cand ti-e prea greu sa mergi mai departe….lasi greutatea jos…te odihnesti si apoi…mergi mai departe!

Good bye Lenin…

Fiecare are libertatea sa isi faca propria realitate. Fiecare poate sa construiasca. E usor! E greu pana cand pornesti, pentru ca …te tine in loc mereu teama. Un gol in stomac, un blocaj care te opreste sa pui mana pe telefon si sa suni, spre exemplu. Asta chiar daca stii ca dupa telefonul ala, drumul pe care il vrei, incepe sa apara…Totul are o anumita desfasurare in exterior, dar tine de noi cum ajung lucrurile sa se desfasoare in interior. Asa cum spun de multe ori…in definitiv, e o chestiune de perceptie. Si daca nu esti stapan pe joc, ajungi sa fii personaj in jocul altcuiva. Oricum, intr-o masura mai mica sau mai mare, toti suntem personaje in jocul altcuiva. Trist e cand descoperi ca esti doar personaj. Mai trist e cand tu esti cel care isi asuma constient rolul de personaj…Dar si cand scapi de golul din stomac si iti lasi spectacolul sa inceapa…

THE men

Am revazut ieri A Bronx Tale, cu Robert de Niro, produs de Robert de Niro. Acum cateva zile am revazut si Casino...Am vazut si Stardust, produs tot de el...Imi place. Robert de Niro is my king of guy. Din punctul meu de vedere, e cel mai bun actor. Si este cel mai bun actor, pentru ca ii ies rolurile indiferent de tipologia lor. Si nu are limite cand vine vorba de tipologii...Le joaca pe toate la fel de natural. Si dur, si infantil, amuzant, foarte masculin....de-a dreptul adorabil. Iar barbatul de Niro, in Casino....Parca ar fi rodul imaginatiei mele concretizate...

Multumesc!

Sa stii ca am ascultat si eu Nirvana si....spre dimineata am ajuns si la Angela Similea. UN albastruuuuu infiiiniiiiiiiiiiiiiit!!!!!!!!!!!!!

Alo! Televiziunea! Ma doare in cur! Veniti sa filmati!

Unii oameni fug de camera de filmat ca de un atac nuclear! Ii vezi cum se schimonosesc atunci cand vad un microfon indreptat inspre ei, de parca s-ar trezi brusc la judecata de apoi. Cred ca in mintea lor e ca aparatul de filmat le fura spiritul, ca altfel nu s-ar putea explica teroarea! Si mai sunt unii oameni care ar fi in stare sa faca orice numai sa fie filmati. Isi baga degetele in ochi, fac tumbe, ranjesc, isi ridica fustele! Orice pentru un moment de celebritate! Din aceasta ultima categorie fac parte si cei mai multi dintre cei care suna la televiziune sa ceara echipe de filmare. Li se intampla lor ceva nespus de interesant, nemaivazut, ceva care trebuie urgent imortalizat, transformat in stire! Oameni care vor sa fie ei insisi ...o stire. Una mica...Pe la 2, in acesta noapte, suna telefonul in redactie. O voce panicata imi spune pe nerasuflate- "DOMNU ( nu mai sunt racita!!!!) reporter! O televiziune, va rog, in fata la Inter!" Ce era sa raspund? "In 3 minute. Pe ce nume?"

Despre lucrurile marunte

Iubire, Existenta, Timp, Spatiu...Frate, ce de-a teme serioase de discutie. Cat de importanti si ancorati in lumea noastra intelectuala parem de la inaltimea acestor teme de discutie. Pericolul e ca multi dintre noi raman spanzurati in temele astea si in viata de zi cu zi si ajung sa traiasca cu impresia ca in lucrurile inalte locuieste viata. DAR, cat din viata noastra inseamna lucruri marunte? De dimineata si pana...in cealalata dimineata si tot asa pana la ultima dimineata? Lucruri care ne umplu timpul si care ajung sa ne defineasca. Greu de crezut, de acceptat, ca ne definesc lucrurile marunte, dar cam asta e concluzia in momentul in care realizam cam cat la suta din traiul nostru cotidian e o adunatura de maruntisuri. Cu ce va ocupati viata? E simplu de aflat cam la ce nivel de maruntisuri va aflati. Excludeti timpul petrecut la serviciu si vedeti cu ce ramaneti. Aveti o zi libera rau, libera de tot. Nici o obligatie, nimic de facut. Cu ce o umpleti? Si lucrurile astea marunte sunt cele de care depinde linistea personala. Un om fara preocupari marunte, e un om periculos, pentru ca nu are liniste cand nu are de lucru, pentru ca nu isi gaseste locul cand nu e solicitat sa execute ceva. Ce faci cand nu ai ce face? Cand iti pui intrebarea asta, ramai surprins la ce concluzii poti ajunge. De exemplu, eu astazi, intr-o vizita la o doamna in varsta pe care nu am mai vizitat-o de mult, am dat de niste andrele, ca doamna impletea o vesta. Ei, ideea e ca am luat andrelele si am inceput sa impletesc! Un lucru marunt, pe care nu l-am mai facut din clasa a 5-a, cred. A fost foarte relaxant! Cine stie, poate ca voi incerca si eu o vesta, ceva...

Doctrina minciunilor

De ce poate simti cineva nevoia sa minta? Bineinteles ca intrebarea mea pare una dintre cele mai mari infantilisme posibile. Mai ales daca vorbim despre un politician, in cazul caruia minciuna pare un fel de virtute. Joi, inceput de ianuarie. Marea zapada. Am plecat la serviciu la 5 dimineata. Era nebunie afara. Ningea, viscolea, abia mi-am gasit masina sub nameti, am curatat-o si m-am incumetat la drum. A fost, cred, cea mai grea experienta din viata mea scurta, ce-i drept, de sofer. Cred ca am facut la ora aia, 30 de minute din Unirii pana in Baneasa. Nu pot sa explic cam cum se comporta masina. Aveam control asupra ei, cat ai asupra unei sanii pe alunecus. Tare m-am bucurat cand am ajuns la serviciu, numai ca de abia in spatele Antenei am dat de greul cel greu. Unde sa parchez, m-am blocat in zapada, am tras de masina de aveam impresia ca o sa crape motorul. Am izbutit intr-un final. In redactie era nebunie, telefoanele sunau permanent. Oameni din capitala uluiti de ce se intampla pe strazile Bucurestiului, cum ninge de rupe si masinile de deszapezire nu apar sa curete...In jurnalul de 9 l-am avut la telefon pe insusi Adrian Videanu. Primarul general! Aveam multe curiozitati. Cum Dumnezeu de interventia echipajelor de deszapezire, vreo 400 dupa cum glasuia primarul, nu se vedea nicaieri, nici macar pe marile bulevarde. Domnul primar parea foarte implicat, stia care e situatia, imi dadea explicatii. L-am intrebat daca a iesit el insusi prin Bucuresti. A zis ca DA. Se circula greu, dar asta e, se intevine. Nu a condus el masina, ca are sofer. Domnul primar era impacat! Vazuse situatia pe teren si ne putea povesti cum stau exact lucrurile pe teren. Isi facuse datoria de edil fruntas! Marmota invelea ciocolata in folie si Videanu deszapezea nisipurile din Dubai...