marți, 24 martie 2009

Drumuri de primavara





Dintr-un weekend superb!

marți, 17 martie 2009

Din trecut

Mi-am amintit ca pe vremuri scriam destul de mult...Poezie, dramaturgie..Si am decis sa pun aici o piesa de teatru, pe care am scris-o prin 2001, care a aparut in Convorbiri literare prin 2002.

FORMÃ DE VIATÃ CU 4 TABLOURI SI 4 ACTE





Mãdãlina PUSCALAU




Personaje:
Herma – 24 ani, femeie (?)
Vocea Gamei – mama Hermei, 24 ani (la rugãmintea sa, numele nu-i va fi niciodatã rostit în piesã)
Grup compact de copii-cãrãbusi
Autoarea – la început fãrã chip, dar pe parcurs îsi definitiveazã trãsãturile, semãnînd pînã la identificare cu Herma
Un spectator – ca orice altul
Luministul – deghizat în Sunetist
Vocea tunelului – de carne tocatã

Tabloul I
Actul I: Certificat de nastere

Respiratia îsi continua jocul de-a “du-te-vino” prin tunelul înalt cu pereti laterali construiti din usi pulsînde. în patul cu ramã de icoanã, agãtat vertical de clanta unei usi uriase, Herma era atîrnatã de labele picioarelor bãtute în cuie. Asemeni tuturor femeilor însãrcinate, Herma stãtea cu capul în jos pentru a-i sugera copilului directia de nastere si din pãrul lung si negru – care-i atîrna pînã mai jos de ramã – îsi croseta marsupiul.
Face vocalize (exercitiu de dictie): Bzzliouu uuouoiolozssssandnowtodaysne wswithbzzsssszsbb isubzzstasera scotter
amounconcertodinmuzicasimfonicadocomeralionuioulionzzzlasi
tuationedenotretrezzsbzsliouzssdans zzgzsgzs
Leuropeannounoutionjsgsgsgszzliouz.
Cu evlavie: Si Gregor Samsa jertfindu-se pentru mîntuirea noastrã ne-a învãtat sã nastem pe gurã (pauzã). Oh, mamã, te voi naste cel mai melodios copil!
Face vocalize:
chiel’autorediquestolavorodramaticazzbzszmonunmolllllouzzssglgibouglionmizzs tmoreorlesspossibleforonourzzztaazzt.
în curînd mi se terminã stagiul de orfanã.
Cu entuziasm: îmi voi naste mama în marsupiu si voi învãta de la ea cum sã mã desprind din marsupiul fiicei mele.
Mai încet: Pe ea am eliberat-o, am instruit-o, am învãtat-o dupã legea veche: “Zãcea, întins pe spinarea sa tare, prinsã într-o carapace si îsi vedea, dacã îsi ridica putin capul, pîntecele bombat...”.
Extaziatã: Acum e timpul sã fiu eu fiica...
Face vocalize: Zzzitioniontioniouulililiuzummicerioisquazzdommanissssboni
Continuã sã croseteze. Vocalizele si exercitiile de dictie trebuie sã le realizeze cu gura larg deschisã.
Peretii începurã sã zvîcneascã nervos (impresia de pulsatie poate fi datã prin închiderea si deschiderea succesivã a usilor) acompaniind sunetele eliberate din Herma. Gîndul ruperii de marsupiu îi dãdea femeii convulsii nervoase. Se simtea ca si cum i s-ar fi permis sã-l îmbrãtiseze pe Samsazeu. Pîndea momentele în care peretii îsi linisteau vibratiile si îsi bãga privirea în marsupiu. Atunci vocea îi era susotitã si prindea un ciripit intim.

Tabloul II
Actul 2: Certificat de identitate

Aceeasi respiratie internã. Herma rãstignitã, în continuare, cu capul în jos. în scenã apare Autoarea, care se apropie de public si începe sã recite. Cuvintele Autoarei trebuie sã fie mimate si de Herma cu miscãri teatrale, ale fetei.
“Eu cea din tavan cu glezna mîinii
înfãsuratã în insomnie
cercetez sau îmi vînd mie,
celei din pat
cu rîsul muscat de mãr
ata si acul
din coborîrea celeilalte
îmi cîrpesc un prezent”.
Autoarea se retrage. în timp ce mimeazã,. Herma va fi luminatã de un reflector puternic. în finalul “recitalului”, se stinge.
întunericul apus peste Herma o îmbrîncise într-un halucinant abis prin care îsi cautã ultimele vocalize:
– Psssszsssssuuuuuiouoiuoiuszbiioulsrtuiiii (dublate de bruiaje radiofonice autentice)
Aplauze. Vocea Hermei se distorsioneazã. Se aprinde lumina, o luminã stridentã ca o idee izbitã în zid. Usile se deschid simultan.
Si cînd vocea Hermei, chinuitã de zbaterea în corp, nu-si mai gãsea iesirea, copii cãrãbusi apãrurã prin zeci de contururi de usi intonîndu-si aplauzele într-un mars al initierii. în mijlocul cercurilor de muzicã fosnitoare emisã prin piciorutele lor coborî Metamorfoza – Biblia nasterii pe gurã (Cartea de dimensiuni impresionabile va fi pozitionatã în scenã cu copertele spre public, astfel încît sã se vadã scris cu litere – Metamorfoza). în tot acest timp, Herma se zbãtea cu gura larg deschisã, scotînd vocalize.
Lumina se stinge
O voce puternicã, de carne, strãbãtu înaltul tunel pulsînd:
– Nasterea a reu... întrerupere bruscã. Derulare inversã. Lumina reaprinsã, si se revine la momentul în care copii-cãrãbusi se joacã în jurul Metamorfozei.
Apare Autoarea:
“Dezbracã-mã de jocul în piatrã
Coboarã-mi din cuie forma
Apasã-mi pe clanta ochilor
Sã pot demonta întunericul în cuvinte
Sã sugrum fluxul si refluxul
Plimbãrii pe sunet
Sã mã desfac din pelicula cinematograficã
Mi-ar mai fi atunci semnele tortura de alb?
Autoarea dispare, se stinge din nou lumina.
O voce puternicã de carne strãbãtu înaltul tunel pulsînd:
– Nasterea a reusit. Copii-cãrãbusi, felicitãri! Duceti-vã sã vã luati aripile! Copiii-cãrãbusi dispãrurã deschizînd usile simultan ca o întelegere, ca un contract semnat între ochiul stîng si ochiul drept, înainte de a se hotãrî sã alipeascã.

Tabloul III
Actul 3: Certificat de cãsãtorie
Alura tunelului trebuie sã fie aceea de usurare: respiratie mai lentã, deschiderea si închiderea usilor la intervale de timp mai mari. Herma cu marsupiul urias – extensie a capului sãu, continuã sã stea rãstignitã. Intrigatã:
– Si cum ar trebui sã fiu în Actul III?
Din întunecimea unei usi apãru Fiinta, împovãratã de o pancartã uriasã pe care o carã în spate, ca si cum trotuarul i-ar fi sãrit în brate pietonului.
Autoarea tine pancarta în fata Hermei, care citeste:
– “Alura tunelului, bla, bla, bla. A! aici “Herma, cu marsupiulurias – extensie a capului sãu”... (pipãindu-si marsupiul) Asta, da! continuã sã stea rãstignitã.
Autoarea pleacã.
– Ce? Atît! pînã cînd sã mai stea rãstignitã? (mai încet) Pînã la infinit, te pomenesti!
Cu evlavie: – O, tu, Gregor Samsa, cum ti-as putea urma povata? Tu, Atotputernicule, stãteai sub pat. Eu, dupã cum se vede... Tu îti purtai nasterile în interior. Eu, dupã cum se vede... Poate, mama...
Zgomot asurzitor de bruiaj radiofonic. Lumina se stinge. Cînd se va aprinde lumina, o datã cu încetarea bruiajului, Herma trebuie sã parã mai eliberatã.
Apare Autoarea:
“Omul nenãscut îsi carã umbra
în chingile golului:
Urmele sale se scufundã
în coala vietii
se unesc apoi,
îl încaltã cu pasi...
Nu e nefericit. E nefericire.
Autoarea rãmîne în scenã. Se asazã lîngã patul Hermei si va continua sã scrie pînã la sfîrsitul piesei.
Herma: Si am nãscut. Picioarele încep sã-mi ignore cuiele pentru cã luminile pîlpîie în brad doar pînã cînd (se adreseazã publicului) doar pînã cînd... doar ati auzit ce-a zis mama!
Bruiajul radiofonic reîncepe. Se stinge lumina. Cînd se va reaprinde, o datã cu încetarea bruiajului, Herma trebuie sã parã mai eliberatã.
Herma: Dacã v-as spune cã toti copacii existã doar pentru ca noi, oamenii, slujitori ai lui Samsazeu, sã întelegem ce înseamnã frãgezimile ierbii (rîde).
Se aude o voce în salã.
Spectatorul: Doamna Autoare!
Autoarea se opreste din scris; simultan cu încetarea scrisului, Herma încremeneste. Spectatorul si Autoarea discutã într-un colt al scenei. Spectatorul gesticuleazã mult. Dupã ce se despart, Autoarea face semne disperate spre coltul opus al scenei. De acolo, apare Luministul. Autoarea îi susoteste ceva la ureche. Acesta dã semne cã întelege si pleacã. Autoarea se apropie de spectatori:
– Mã scuzati!
Se duce la locul sãu, lîngã patul Hermei si se apucã de scris, ceea ce determinã resurectia Hermei care continuã sã rîdã de unde a rãmas:
Herma: Ha, ha, bzzbzss! Frãgezimea ierbii!!
Bruiajul reîncepe, dar lumina rãmîne aprinsã, filtrînd cuvintele.
Herma: A, mama! Le ziceam si lor cum e iarba cã poate mai desprind vreo cîtiva de marsupii.
Explicativã: E bine, mama? Doar nu sîntem familia pe care Samsazeu o asteaptã la “Judecata de apoi”, de dupã “Actul III”!
Si lumina, tinutã cu greu în frîu, întinsã pînã la maximum pe scripetii din colturile superioare ale scenei, filtrase în momentul acela ceea ce toate respiratiile uitate pe scaunele din salã urmau sã povesteascã generatiilor urmãtoare de marsupii – Vocea mamei.
Vocea mamei fu zãritã pentru o secundã iesind din marsupiu si intrînd în gura Hermei.
Herma: Ce e dincolo de marsupiu?
Lumina se stinge cu un zgomot puternic de apã care rupe nervoasã, învolburatã, barajul..

Tabloul IV
Actul 4: Certificat de deces
Undeva dincolo sau dincoace de marsupiu.
în fata uriasei Metamorfoze asezate cu paginile spre public si deci cu copertele spre culise, o marionetã – Herma, trasã în sforile Autoarei – pãpusar care stã deasupra cãrtii si are atasate aripi de umeri.
Autoarea:
“Cãram cu schimbul cuvintele la gurã,
Dar una dintre noi s-a ascuns
în cealaltã,
Atunci m-am scris constiincioasã
pe carapace
(cu mîini pe care le compun ocazional)
Si-am ascultat-o prin aripa dreaptã.
Mã învãta din-nãuntru sã-mi desfac
plastilina de pe oase”
Gura Hermei se miscã, în timp ce Autoarea recitã, dar nu se aude nimic. începe bruiajul. Autoarea lasã sforile sã-i cadã din mînã, coboarã din spatele Cãrtii pe scenã, se apropie de Carte, scoate un pix din gurã si scrie: “lipsitã de viatã, Herma zãcea...” se opreste, îsi bagã pixul în gurã, o trage pe Herma în spatele Curtii unde va zãbovi cîteva secunde, iese, închide Cartea, moment în care bruiajul înceteazã. (Autoarea trebuie sã parã foarte calculatã, tacticoasã chiar, ca o gospodinã veritabilã la curãtenia generalã), se opreste în fata publicului, face o reverentã, douã tumbe si coboarã în salã.
Se asazã pe un scaun, peste spectator:
Autoarea: Mã scuzati! si se confundã cu el.
Piesa nu mai începe, ci se deruleazã invers; personajele îsi aruncã
rolurile de la unul la altul.

(Prima punere în scenã, în 2001, în “Teatrul Unei Imaginatii”)

joi, 5 martie 2009

Dor de duca!!!


Imi place sa calatoresc! Daca ar fi dupa mine, as fi intr-o plimbare continua...Iar dorul de duca e din ce in ce mai prezent! Cum vad un pic de soare, cum ma gandesc la senzatia de...drum. :)) Saptamana trecuta am fost la Cozia, la Sibiu... Ca doar a venit primavara si nici masina nu mai are rabdare sa colinde doar strazile Bucurestiului!




Alex - Doar ea
Asculta mai multe audio Muzica »

Frumos mesaj are piesa asta! Ne cam place...:))