Ce are cafeaua asa bun? Si nu ma refer aici la compozitia chimica...Are cafeaua asta ceva bun tare, care te face sa o vrei mult-mult, din ce in ce mai mult...E mai tare decat dragostea, care cica tine numa 2, 3 ani...Starea de cafea tine, frate! Pe mine, cel putin ma tine de muuult...Ii sunt credincioasa, fidela, de ani de zile...Desi a fost o pauza in relatia noastra, decisa de mine. O pauza de aproape trei ani. Atat cat a durat iubirea. Ma rog, sa nu divaghez. Sa povestesc mai bine. Cum a inceput relatia noastra. Eu eram un copil hiperactiv, cu tensiune mica... Mda, pe scurt, cam asta eram. Si pentru ca vorbeam si atunci la fel de mult ca si acum, in acelasi stil - vrute si nevrute..., pe la 5, 6 ani am ajuns sa ii povestesc medicului care imi examina vesnica raceala, ca am ameteli. Mi-a luat tensiunea si a observat ca e foarte mica. Mi-a recomandat sa beau cate o gura de cafea pe zi. Recomandare pusa in practica aproape instant, chiar in aceeasi zi. Si asa am semnat certificatul de nastere a unui viciu. Pentru ca daca e sa imi placa ceva, nu ma pot opri din vrut si luat si consumat si...am trecut lejer de la o gura pe zi, la...3 halbe DE CAFEA pe zi, in liceu. Atat obisnuiam sa infulec in liceu. Si nu era un gest mecanic...doar o obisnuinta... NU! Era o scufundare depravanta intr-o dependenta cultivata cu interes. In liceu citeam mult. Citeam si beam cafea. Ajunsesem sa le asociez pe cele doua. Paginile aveau gust de cafea, cafeaua continea toate povestile de care aveam nevoie. Rasfoiam cafea si beam carti. Cafeaua avea si o dimensiune erotica. Imi oferea de cate ori aveam chef sarutul neconditionat al unui gust care ma infiora chiar si atunci cand inca nu depasise stadiul de parfum. Asa ca, pentru mine, anii liceului au parfum de cafea. Nu ma puteam opri din ea si beam pana mi se facea rau. Cand mai trecusera anii, am cunoscut pe cine trebuie si...mi-am luat ramas bun de la cafea, intr-o dimineata, brusc. Fara sa pregatesc momentul. Cea mai socanta despartire posibila, de aia de ramai fara sa mai intelegi nimic. O relatie perfecta pe care o incheiam din senin, asa. Au urmat multe zile in care eu o ignoram, ea ma privea din dulap cu un fel de ochi plansi. Iar eu aveam si un fel de mandrie tampita si trambitam pe toate drumurile ca, desi e un partener atat de bun, nu mai am nevoie de ea. Acum un an si ceva s-au incheiat cei trei ani. Acum traiesc iar cu si din cafea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu