Imi place sa gatesc!

Cand eram mica, abia asteptam sa raman singura acasa…Ma apucam de experimente culinare. Combinam dupa cum imi trecea prin cap tot ce gaseam prin frigider. Nu imi placea sa respect retete, pentru ca mi se parea ca trebuie sa fac mancare, asa cum scriam poezii…Cu muuulta imaginatie. Ce iesea…poeme postmoderniste, pe care, de multe ori nici eu nu le puteam manca. Bine, acum am avut si succese pe ramura, ca sa zic asa. Tin minte ca am facut niste bezele tare misto. Ideea e ca nu m-am lasat niciodata si am continuat sa gatesc. Cu timpul a inceput si sa imi iasa, motiv de mare mandrie. Imi place cand mancarea mea e apreciata si mancata cu placere. Una dintre maruntele bucurii ale vietii. Bineinteles ca prefer sa gatesc doar cand am chef…adica doar de placere. Daca e musai, nu mai are nici un farmec, prefer sa nu ma bag. Intre paranteze fie spus, scriu aceste randuri bucurandu-ma de aromele unei budinci cu branza, smochine si scortisoara care ma imbie din bucatarie. Si gatesc la orice ora imi vine. Daca am chef de ceva anume la 3 dimineata, nu ma pot linisti pana cand nu pun in practica, asta chiar daca trebuie sa ies la ora aia sa cumpar ingrediente…Si ca si in cazul altor lucruri din viata, gasesc placere in procesul de preparare, nu neaparat in rezultat. Adica imi place drumul pana la preparatul finit. De care prefer sa se bucure si altii. Si daca tot veni vorba de mine bucatarul si de bucuria altora, imi amintesc o faza care ma face si acum sa rad. Aveam vreo 12 ani, cred. Si am zis eu sa ii fac o surpriza bunicii mele, o super gospodina, care gatea preparate cu gusturi atat de bune, ca nu cred ca o sa le mai intalnesc decat in amintire…De exemplu, cel mai bun cozonac. Am zis sa ii pregatesc eu masa ei. Si am facut cartofi prajiti. O constanta a metodelor mele de gatit …condimentele…Imi plac mult, n-am ce face. Si atunci imi placeau. Si am pus ardei iute tocat pe cartofii aia si piper, ca pentru gustul meu. Mi-o amintesc si acum pe bunica-mea. Manca din cartofii aia si o vedeam ca nu mai poate, ca ia foc. Nu zicea nimic, manca din cartofii aia aprinsi si nu se plangea. Era prea fericita ca ii gatisem eu…




Foto…in cautare de ingrediente.