Povestile voastre despre iarna, mi-au adus aminte de povestile mele. De bunicul meu care complota cu tata, in asa fel incat Mosul sa aiba o aparitie cat mai...veridica. Ba era tata, ba era bunicul, o aparitie oricum atat de reusita, incat, imi amintesc foarte clar cum am facut pe mine de emotie pe la vreo 4 ani, cand l-am vazut pe Mosul. M-a intrebat daca stiu o poezie...Stiam cateva sute, ca se ocupa bunica de implementarea culturii :)). De emotie, insa, nu am fost in stare decat sa fac pipi pe mine si ...sa ma apuc de plans. Apoi, imi amintesc cum ma dadeau cu sania bunicul sau frate-miu si simt si acum senzatia aia de picioare inghetate, si starea de ...astronaut. Asa aratam, ca avea grija mama sau bunica sa ma imbrace...Dupa model romanesc, sa nu raceasca copilul,Doamne fereste! Trei pulovere, doua fulare si costum de ala de fash...Iac!!! Aveam doua - unul portocaliu, unul albastru. Si ma miscam ca Robocap. Apoi imi amintesc obrazniciile mele maxime! Cum ma ascundeam in curte si mancam gheata si zapada. Hmmmm, bun-bun! Mesele de sarbatori in familie. Starea aia de poveste. Toata familia la masa...cate trei zile la rand. Evident cu program de vizionare tv...AAAA, bradul!!! Inca preferatul meu! Cum puneam atze la globuri si la bomboane. Cum il impodobeam, in principiu, cu tata si frate-miu si mai apoi cum mancam din pom, tot alaturi de frate-miu, toate bomboanele...Hihi! Erau numai ambalaje cand se strangea calabalacul cu pomul. Trista zi era cand se strangea pomul. Era semn ca e gata cu sarbatoarea. In fond un fel de interval magic, recreat in fiecare an...
The Connels - '74 - '75
Asculta mai multe audio Muzica »
De 10 ani, impreuna…
Acum 5 ani
8 comentarii:
Cu multi ani in urma, am fost Mos pentru o grupa de la o gradinita din Bucuresti.Am o fotografie de la serbarea aia. De cate ori cand o revad, zambesc si imi vin in minte o gramada de intamplari din vacanta de iarna...hmm mirosul ala de cozonaci proaspat scosi din cuptor, frigul din curtea bunicilor la pomana porcului, si era sa le inversam...jucariile din cizmulite la Mos Nicolae...nici acum nu-mi dau seama cum...."venea Mosul" :)))
Mai tineti minte saniile acelea din lemn cu patine metalice? Mi-e dor sa ma dau cu sania :)))
Citind randurile scrise de voi, realizez ca am mai deschis 2 cufere pline cu amintiri din podul vietii mele.
Madalina, am citit pe nerasuflate postul tau, si cuvintele tale au atins un subiect pe care il ocolisem in postul cu zapada.
Asa erau si sarbatorile noastre, cum zici, calde si fericite. Impodobirea bradului, un adevarat ritual. An de an redescopeream globurile si beteala frumos colorata, pe care mama le impachetase cu un an in urma. Vine Mosul!!! Asteptam cu nerabdare sa vina Mosul, apoi fericiti cu noile jucarii, ne adunam cu totii in familie. La bunici. Prezenta obligatorie. Nu era cazul, ne strangeam de drag... Bunicii stiau sa ne aduca impreuna. Mi-i amintesc si acum: bunicul in capul mesei, calm si zambitor, dar si sfatos si plin de povesti iscusite pliiine de talc. Bunica, sfarleaza pe langa toti musafirii, cu bunatatile pe care si acum cred ca nimeni nu le mai face ca ea... Magice momente...
Si daca din intamplare as prinde pestisorul de aur (la copca, evident),cel care iti indeplineste 3 dorinte, as avea o singura dorinta:
Sa fiu iar copil, 24 de ore de Craciun alaturi de bunicii mei ca rupti dintr-o poveste si alaturi de familia mea.
Uff. Vezi draga Mada ce amintiri ai deschis in mine? Multumesc.
Maestre Boge, sania pe care o descrii e chiar vechea mea sanie! Obiectul pe care l-am iubit cel mai mult iarna. Mai mult chiar decat imi iubeam manusile( pe care le pierdeam tot timpul) A fost daruita unui copil atunci cand sania a fost neincapatoare ptr mine. Ce buna ar fi si o zi de sanius pe sania mea de lemn cu shine de metal...
Vestea rea e ca nu se mai gasesc, decat ratacite prin vreun pod pe undeva.
L-am chemat pe Nea Ion , portarul nostru, sa-l intreb daca mai exista asa ceva.
"Vezi domle de treaba, nu mai fac astia lucru bun, rezistent. Acu' fac numai ciurucuri, sa tina de joi pana apoi" zice nea Ion cu naduf.
Vestea buna e ca se merge inca la sanius. As adauga si saniuta de lemn la dorinta indeplinita de pestisor. Si ti-as oferi-o cadou. Ca prea iti doresti...
Ma duc sa caut poze vechi, de Craciun.
Pe maine cu amintiri vechi. Si cu stiri noi...Sau invers.
@ Boge
Avem si eu sanie de aia! Dar mie nu imi placea cu sania, ca eram prea mica si nu puteam eu comanda jocul...Contrar temperamentului. :))
@ Toni
Si cate nu mi-am amintit si eu, daca m-am pus pe cotrobait prin memorie. Partea cu taiatul porcului e una dintre cele mai haioase...Ma rog, acum imi pare nitzel barbara. Ma puneau calare pe porc, dupa ce micutzul fusese parlit si oparit...Inainte sa il casapeasca ...total. :))))) Stateam pe porc, pe niste paturi groase si era asa de fierbinte! Oare se mai face asa ceva, pe undeva? Prin incinta, la bloc? :))
@ madalina
Asta ar fi o fotografie pe care as vrea sa o vad. Tu, calare pe porc. Chiar ca total :D:D:D.
Si sa te tii atunci discutii despre inspiratia artistului fotograf si despre incadrari.
Nu, clar, asta trebuie sa vedem Mada.
@ Toni
Mor de ras! Din pacate, nimeni nu a fost suficient de inspirat sa ma imortalizeze in astfel de ipostaze. :)))))
@ Madalina
aaaaaah, nu se poate... Daca nu ai tu unul, lasa-ne sa-ti desemnam un fotograf care sa te insoteasca pretutindeni, in felul asta nu mai ratam momente geniale.
Pai, chiar.
Nu ar fi interesant sa nu mai strangem bradul de Craciun?
Adica sa avem unul in ghiveci, daca tot ne dorim unul natural.
Si sa il impodobim mereu, incat sa nu se mai termine sarbatoarea.
Si orasele sa ramana la fel, si vara, impodobite frumos si pline de lumina.
Ne-ar da o alta stare si cred ca s-ar vedea si rezultatele.
Trimiteți un comentariu